Rȃul

Am fost un rȃu

ce cu dor

a curs,

peste pietre,

peste dealuri,

și vocea noastrã

linã și albastrã

ȋn codrii,

ce-i lãsam ȋn urmã,

și acum

cu ecou,

rãsunã.

Și am gustat

primãveri,

și ȋn parfum de flori

ne-am ȋmbãtat,

am fugit de ploi

și de ȋngheț

ne-am apãrat.

Am strãbãtut

o cale,

fãrã sã privim ȋnapoi.

Am fost un rȃu

dar am fost doi.

Apoi

a venit o zi,

și terenul s-a schimbat,

era plin de bolovani,

noroi

și nisip denivelat.

Am fugit

țindu-ne de mȃnã,

pȃnã cȃnd 

o noapte

ȋntre noi
s-a cuibãrit,

și tu ai cotit la dreapta

iar eu te-am

rãtãcit.

Și acum curgem

pe drumuri diferite,

tu cu stropi din

mine,

eu cu pãrți din

tine,

independenți,

pãduri strãbatem,

orașe lãsãm

ȋn amintire

și fãrã sã știm

ne depãrtãm

mereu.

Atingerea ta

se spalã ȋn ploi,

a mea ȋn zãpadã

stã uitatã.

Și n-avem forța

de a ne-ntoarce,

cãci oceanul

ne cheamã

acasã.

Dar acolo,

poate,

printre valuri,

o parte din mine

fericitã,

o parte din tine

va regãsi.