Evolutia

Atȃtea specii

s-au adaptat,

au ȋnvãțat sã iubeascã

frigul,

cȃnd ȋn cãldurã se nãscuserã,

au ȋnvãțat sã ȋnoate

cȃnd abia știau sã meargã,

și de a fost nevoie,

de pe stȃnci fugãrite,

ȋn gol 

s-au aruncat

și pȃnã sã cadã,

aripi le-au crescut,

și ele au zburat.

Altele s-au ascuns

ȋn pãmȃntul primitor

și au așteptat.

Unele au pierit.

Altele au renunțat

la membre,

la blanã,

la orgoliu,

la coadã

ca sã nu piarã.

Eu mã-ntreb 

dacã și eu voi putea

sã zbor, sã trãiesc, sa merg

sau mãcar sã mã tȃrãsc

prin existența asta,

fãrã iubirea ta?

Masa lor

El se așezã 
la masa lor,
cu amintirile
sã vorbeascã.
Ceru un vin
și douã pahare,
și ȋngȃndurat pãru.
 – Mai pot aștepta dacã..
Ȋi fãcu semn,
și chelnerul 
fãrã urmã de mirare,
din sticlã turnã.
El ridica paharul,
și ei ȋi zȃmbi. 
– Pentru noi, singurãtate!

La ușa fericirii

De avem dreptul
la fericire,
la sentimentul suprem
de libertate,
la rostirea ȋntregului
fãrã sã vorbim,
mã ȋntreb pierdut.
Și de putem sã recunoaștem
ce ȋn noi e scris,
dar n-am trãit,
ce ne cheamã
dar vocea-i niciodatã
n-am auzit,
mã-ntreb de rãtãcirea asta,
e un drum, sau e
Drumul?
Și alergãm acum,
fãrã teamã, fãrã regrete,
doar cu revoltã,
cu o dorințã
ce din eșec se naște.
Dar oare, cȃnd ajungem
și fericirea ne invitã ȋnãuntru,
o sã fim mai ferciți
afarã, vãzȃnd-o ȋnteagã,
sau intrȃnd și știind
cã de acum, 
trebuie sã simțim
ce niciodatã n-am ȋnvãțat,
și de acum trebuie
sã ne identificãm
cu ceva atȃt de pur,
cȃnd noi
nici pe noi
nu ne cunoaștem?

Tablou

Dacã visele sunt 
valurile 
din marea vieții,
eu sunt 
nisipul 
pe care chipu-ți lin

alunecã

atȃt de des, 
mȃngȃiat de raze, 
ce din etern coboarã 
și ȋn etern se duc,
dansȃnd
pe ritmul vocii
tale.
Și restul e doar ploaie,
vȃnt și uitare,
restu-i doar rama,
ȋn care tabloul 
nostru
stã veșnic ȋnchis.

Nu vorbi

Nu vorbi cu șoapte,
cuvinte,
dulci labirinturi,
creioane 
ce nu sufletu-l scriu,
buze dragi,
marionete din dor,
ce adevãrul meu
ȋl știu.
Nu vorbi.
Ascultã tãcerea
și nemurirea
ce ȋn noi danseazã,
lasã cuvintele
sã se revolte,
sã țipe ȋn tãcere,
ȋn ȋntuneric,
tu ascultã liniștea,
cȃnd buzele 
se coboarã
și pe buze regãsite
se odihnesc.

Ai fost odatã

Ai fost odatã
ca nici o altã fatã,
coborȃtã din vise-mi,
din cuvinte nerostite,
din speranțã
și eșecuri,
peste mine lãsatã,
ca liniștea teamei
ce ȋntrebarea 
n-o rostește,
rãspunsul meu
din mine venit,
regãsirea
a ceva neȋntȃlnit,
ai fost tu odatã,
totul,
ca niciodatã,
amintirea,
prezentul
ȋn dubiu
tremurȃnd lȃngã 
poza ta,
am fost odatã
cu tine,
noi, 
atunci am fost,
iar eu ȋntre momente,
o clipa rãtãcitã,
ai fost odatã 
tu,
iar eu

fila 
pe ce ai fost
scrisã,

am fost.