Detestă cât vrei tot ce-i rău în mine, eu voi iubi mereu tot ce-i bun în tine.

Meditația

  – Cum poți sã știi cã și mâine

pe buze-ți voi desena

povești nemuritoare

despre el și ea?

Despre noi.

Am privit-o ca o tablã mâzgãlitã,

ȋn timp ce creta se odihnea,

am sãrutat-o curios

și scrisul ei se ștergea,

am zâmbit apoi tâmp,

ca un elev ce n-a-nțeles nimic,

ea m-a privit cu calm, zicând:

  – Trebuie iar sã ȋți explic.

Pa

– Pa, ne vedem mâine, spuse ea,

iar zâmbetul ce pe buze mi-l lãsa,

ȋmi stãtea mãrturie cã așa dorea.

Am privit-o dansând spre casã,

ca o gazela ce sare sub soare,

și ȋndrãgostit am pășit

pe scãrile eterne de așteptare.

Mã privea lumea nedumeritã,

mã ȋntrebau de sunt bine ai mei,

dãdeam din cap, 

nu vorbeam, 

pe buze pãstram scrisul ei.

A trecut așa eternul,

cu pașii lui mãrunți,

și ca un prizonier ispãșit,

ȋn ora așteptatã

am pãtruns.

Buchetul ȋmi tremura ȋn obraz,

ochii-mi sclipeau a trecut,

vedeam zeci de fete,

dar nimic cunoscut.

A fost cea mai lungã așteptare,

dar pașii ei, n-au mai venit,

zâmbetul pãstrat ȋn petale,

de pe buze mi s-a ofilit.

Iar ȋn minte, o vãd plecând,

cu Pa-ul ei ȋn inimã prins,

și oricât aș vrea doar o privire,

dansul ei, sub timp, s-a stins.

Cãutare

Te-am pierdut

ȋntre douã bãtãi de inimi,

m-am oprit sã respir,

și-ai plecat.

Ȋn mine caut sa te apropii,

ȋn mine poate,

te-ai afundat.

Ȋmi dau pielea la o parte,

sã dãrâm castel de oase,

n-a trecut decât o clipã,

nu poți fi foarte departe.

Ȋți simt pașii

ȋn vene cum ȋmi aleargã,

grãbiți sã prindã

ultimul refren,

mã scufund și eu

ȋn zbor

spre mine,

te vãd, expir,

te strig,

mã tem.

Imagineazã-ți

Imagineazã-ți 

cã ȋn loc de mâini,

ai douã picioare,

cã din trunchi atârnã

douã ȋncheieturi,

și palmele-ți firave

vor sã ținã

un trup istovit.

Imagineazã-ți glasul

când ȋn locul limbii,

inima-ți stã ȋnfiptã,

iar buzele cândva calde,

de douã pleoape 

s-au ȋnlocuit.

Imagineazã-ți 

cã ȋn loc de ochi,

douã amintiri te ghideazã,

iar pãrul ce vântura 

odatã,

acum ȋn pãmânt

ȋnrãdãcineazã.

Simte aerul 

ce te cuprinde,

când tu ȋncerci sã ȋl cuprinzi,

imagineazã-ți apoi

cã-n loc de nas,

nimicul ȋți stã proptit.

Imagineazã-ți cã ȋn pieptul

ce pulsa a viațã

ȋnainte de a mã ști,

acum pãmântul se adunã,

și sub el,

tot ce ai iubit.

Simte-ți trupul

ce ardea odinioarã

a dorințã,

cum se stinge,

iar ȋn venele rupte

ce prin tine 

vise

vroiau sa ducã,

acum doar lacrimi zac.

Imagineazã-ți cã ești fãcutã 

dintr-o mie de bucãți,

și toate

ȋn direcții opuse te trag.

Apoi, iubește-mã.

Aici

O priveam cum

Timpul

o prinde de mânã

și la drum o ia,

simțeam cum ne trage

din noi

pânã ne rupem

și-i rãmâne doar ea,

iar eu, așezându-mã 

ȋn pãmântul din mine,

speram doar 

sã mã mai priveascã

odatã

dintr-un viitor al ei,

ca pe o pozã prãfuitã

și sã mã țina-n palmã

și sã râdã,

iar zâmbetul ei perlat

liniștea sã mi-o readucă

ȋnainte s-adorm,

aici,

ȋn amintirea ei.

Ȋn rest

Am crezut mereu ȋn iubire,

ȋn destin și ȋn regret,

ȋn sinceritatea iertãrii,

ȋn adevãrul ce nu e perfect,

ȋn oameni și ȋn clipe,

mai presus de 

averi și nesfârșit.

Ȋn cuvânt,                  

chiar și atunci

când cuvântul

ȋn umbrã s-a risipit.

Am crezut ȋn nou,

chiar de trecutul nu-l voi uita,

dar am tratat prezentul

fãrã a-l cataloga.

Am lãsat piatra

sã se scurgã la vale,

cãci și de se opune,

dealul va fi mereu mai mare.

Am crezut și cred ȋn mine.

Sunt și ȋmi voi rãmâne

singurul etalon spre mai bine,

singurul defect

al zilei de mâine,

singurul ce mi-am fost

cel mai bun prieten,

când vorbele-mi erau

cel mai mare dușman.

Singurul aliat

ȋn lupta ce cu mine ȋl am.

Și ȋn rest,

decoru-i mereu schimbator.

Anotimpurile trec,

copacii se scuturã,

secundele se-ntrec

și dorințele ni le schimbã.

Am crezut ȋn cei

ce au ȋnțeles,

cã nu e clar nimic,

și ȋn lupta asta dintre 

mare și mai mic,

neimplicarea e de multe ori

singura victorie,

cãci lumea e reflexia

a ce noi vrem ca ea sã fie.

Și ȋn rest e iubire,

regret și ȋncercare,

adevãr spus ȋn șoapte,

minciunã și iertare.

Ȋn rest, suntem noi.

Bilet

Puteai sã câștigi,

ai ales sã pierzi,

ai ales noaptea,

ai ales sã dansezi,

sã uiți viața,

chemarea s-o urmezi,

ai ales valul tulbure

peste albe livezi,

te-ai dus zburând,

ai spus cã visezi,

cã ea e totul,

tot ce crezi,

cã nu mai vrei sã știi

de pași fragezi,

vrei sã trãiești,

doar sã te distrezi,

ȋntr-un gând liber

uitare  repezi.

Ai spus,

cã nu ne mai vrei.

Ȋn ochii mei umezi,

biletul de adio

ȋți stã acum,

ȋn ochii ei verzi

lumea noastrã,

se spulberã.

Drum bun.

Bunã

Bunã, 

sunt eu, 

un numãr ȋntâmplãtor

din agendã,

un nume,               

printre alte nume,

ce uneori,

de pe ecran, te cheamã.

Bunã.

Cândva mã cunoșteai,

și numerele noastre,

dintre atâtea numere,

se ȋntâlneau serile,

ca noi sã ne vorbim.

Dar vremea,

ce atât de necruțãtor

scuturã secundele

de pe chipul nostru,

a scuturat,

poate din greșealã,

ultimele cifre 

ale noastre.

Aș vrea sã te sun,

sã-ți zic cã mi-e dor,

sã-ți zic cã regret

cã timpului

i-am dat putere,

dar orice numãr aleg

numele din cifre

sã ți-l refac, 

sunã ocupat.

Sau poate,

ne mai recunoscându-mã,

ne mai știind cine 

te cautã,

nu rãspunzi.

Iar timpul râde

cu voce de ton ocupat,

și ȋnfometat,

din cifre mai mușcã,

iar ele obosite,

ca soldați fãrã credințã,

cad, fãrã vreo luptã.

Și nu știu unde ești.

Și rãspund tresãrind

a speranța,

la orice apelant,

dar nici o voce

nu mi te mai aduce ȋnapoi.

Aș vrea doar sã te mai aud.

Sã știu cã și tu vrei.

Și sã ne ȋntâlnim vocile

ȋn ecoul unui ȋmpletit

bunã.