Era noapte
și ca doi strãini
fugeam,
sã prindem un
avion.
Plecam liberi,
ȋn aceași direcție,
pe același rȃnd,
doi ȋntȃrziați
și un pilot
rȃzȃnd.
Ai rãsuflat ușuratã,
și te-ai așezat
iar eu cu bagajul
cu drag,
te-am ajutat.
Apoi
a decolat
avionul nostru
și teama citindu-mi-o
de mȃnã m-ai luat.
Eram printre nori,
iar tu
de mine te țineai.
Și am vorbit..
Am povestit..
Rȃnduri am scris
și vise se nãșteau
din noi.
Și am vãzut
oceane nesfȃrșite
și munți,
ce castele de nisip
ne pãreau.
Toate-n urmã
au rãmas..
Apoi deodatã,
fãrã ca centura
sã apuc sã o pun,
avionul
a aterizat.
Tu mi-ai zȃmbit
și mȃna mi-ai
lãsat-o.
Trebuia sã fugi
spre un alt
zbor,
ce spre fericire
te va duce.
Te-am privit
cu pãrul fluturȃnd,
cum peste umeri
nu privești.
Palma mea
ȋncã pulsa
cu a ta,
cȃnd pe scãri
stȃngaci
coboram.
Și ai dispãrut..
Iar eu aștept
bagajele-mi
rãtãcite,
și apoi,
poate,
avionul tãu,
pe cerul depãrtat,
cu dor
ȋl voi privi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu