Bunã,
sunt eu,
un numãr ȋntâmplãtor
din agendã,
un nume,
printre alte nume,
ce uneori,
de pe ecran, te cheamã.
Bunã.
Cândva mã cunoșteai,
și numerele noastre,
dintre atâtea numere,
se ȋntâlneau serile,
ca noi sã ne vorbim.
Dar vremea,
ce atât de necruțãtor
scuturã secundele
de pe chipul nostru,
a scuturat,
poate din greșealã,
ultimele cifre
ale noastre.
Aș vrea sã te sun,
sã-ți zic cã mi-e dor,
sã-ți zic cã regret
cã timpului
i-am dat putere,
dar orice numãr aleg
numele din cifre
sã ți-l refac,
sunã ocupat.
Sau poate,
ne mai recunoscându-mã,
ne mai știind cine
te cautã,
nu rãspunzi.
Iar timpul râde
cu voce de ton ocupat,
și ȋnfometat,
din cifre mai mușcã,
iar ele obosite,
ca soldați fãrã credințã,
cad, fãrã vreo luptã.
Și nu știu unde ești.
Și rãspund tresãrind
a speranța,
la orice apelant,
dar nici o voce
nu mi te mai aduce ȋnapoi.
Aș vrea doar sã te mai aud.
Sã știu cã și tu vrei.
Și sã ne ȋntâlnim vocile
ȋn ecoul unui ȋmpletit
bunã.
