Da

Eu da, de și tu vrei

viața la braț s-o iei,

și pe mine cu ea,

eu, mereu a ta.

Eu ȋn tine, de tu-n noi,

eu ȋn apã, de tu-n ploi,

eu vis, de tu te pierzi,

eu dovadã, de tu crezi.

Eu frunzã, de tu vânt,

literã, de tu cuvânt,

aripi, de privești la cer,

clipã, de tu efemer.

Eu umbrã de tu da,

de tristețe tu, eu lacrima,

de tu rãzboi, eu sabie,

eu, de tu mare, corabie.

De tu uitare, eu sãrut,

de tu șoaptã, eu atribut,

eu tu, de și tu eu,

a ta la bine și la greu.

Eu da. 

Sãrutul

Devoram aerul ce ne despãrțea,
pânã ce buzele tale calde 
ȋn ale mele se respirau.
Degetele-mi din mine zburau
ca niște vorbe fãrã sens,
pânã ce ȋn pãrul tãu
chemarea ȋși gãseau
și pe tâmple-ți coborau.
Te atingeam cu poftã,
ca un condamnat ce din iubire
ȋncã odatã gustã,
pe brațe-ți alunecam,
cu vinã, cu dor.
Ochii mei ȋn ai tãi se-nchideau
și ȋți simțeam pieptul 
sub pieptul meu bãtând,
ca un fluture,
prin mine zburdai,
iar parfumul tãu
ȋn vene-mi curgea.
Ne sãrutam 
și timpul ne privea golit,
minutele lui ȋn noi fierbeau,
iar noi ȋn el ne topeam.
Te ȋntindeai ȋn mine, ȋncet,
iar eu de mine mã despuiam,
te devoram, mã lãsai,
ȋntr-un trup ne coboram,
iar cerul pistruiat peste noi ȋl trãgeam.
Mã ȋnveleai ȋn tine,

vibrând a fericire,

iar eu prin mine

te respiram.

Cascada

  –  De am putea da timpul ȋnapoi..

  –  Ȋnapoi cui?, mã ȋntreba ea curioasã.

  –  Ȋnapoi.. Nouã.. Sã fim iar doi necunoscuți.

  –  Noi suntem ca un râu..

Iar momentele din noi sunt pietrele peste care curgem..

Nu putem curge ȋnapoi..

  –  Pãcãt, spusei eu. Aș da pietrele,

ca sã fim doi strãini ȋncã o datã. Sã nu știm ȋncotro curgem.

Am spãlat multe pietre de atunci.

Albiile noastre s-au separat.

Aș fi vrut sã ne oprim.

Sã fim doar un lac.

   – Nu ne alegem calea, ȋmi spuse ea,  om curge noi, dar rareori ne ieșim din matcã.

Nu putem decât sã curgem.

Așa o fi.

Eu ȋnsã mi-am gãsit liniștea.

Ȋntr-o cascadã.

Fumul

Nu mai ești tu, spuse Ceasul,

ce obosit, secundele mi le fuma.

Nu mai ești tu.

Nu mai sunt,

ȋl aprobam, din umbra mea dând.

Am fost odatã,

mã gândeam, dar nici eu

nu mai eram sigur.

Oi fi fost?

Ce mai conteazã, spuse Ceasul,

și fumul sãu spre mine venea.

Conteazã?

Nu.

Dar amintirile mereu au puterea

de a ne creea un univers

plin de speranțã.

Și ce poate fi mai periculos

decât speranța?

Disperarea.

Și iubirea.

Ȋnsã gustul ei

se topi ȋncet cu fiecare frunzã,

ce Timpul pe nãri

mi-l refuzã.

Nu mai știu ce gust ai,

iar atingerea ta,

ca o promisiunea uitatã

pe limbile Ceasului,

ruginește ȋncet

și ȋn bucãți se sparge.

Nu mai știu cine ești,

iar de am fost noi,

ȋmi e teamã sã-mi rãspund.

Nu mai știu nici cine sunt.

Nu mai ești tu.

Nu mai sunt tu.

Ploaia

Ȋncepuse sã plouã

peste gândurile noastre

cu minute umflate,

ȋn secunde dezbrãcate,

și simțeam cum se scurg din noi,

ȋn straturi fine pe asfalt,

glasuri ȋmpletite

ce niciodatã nu ne-au ascultat.

Ȋmi simțeam mâna dreaptã

pe spatele tãu cum curge,

ca o cascadã linã

cum din mine se frânge,

simțeam degetele ca niște picãturi

cum pe obrazul tãu se adunã

și cresc ȋn povești 

pentru un val

ce de piept mi se sfãrâmã.

Simțeam cum mã privești cu teamã

și teama-ți picurã pe mine,

simțeam cum te scufunzi,

ca luna ȋn oceane line,

și te iubeam cu sete,

și mă-mbrãțișai ȋn gol,

te sãrutam ȋn cuvinte

curgând liber printre nori,

cãdeam peste lume

și lumea ȋn ea cãdea,

ploua cu ani ȋn noi,

și ȋn mine cu tine ploua.

Între clipiri

Îmi tăiesc viața 

între două clipiri,

una ce m-a împins de la ea,

de când m-a văzut,

și alta, ce mă cheamă

de când a știut

că exist.

Tu ține-mă de mână

să pot ține 

ochii deschiși.

Retrospectivã

Cum praful inexistenței

acum spre noi se-ndreaptă,

iar noi înțelegem

cum totul s-a format

într-o coliziune inițială,

așa și eu,

simt dragostea noastră

spre noi venind

dintr-o lume îndepărtată,

iar noi acum

doar înțelegem și ne reamintim

ce am trãit cândva demult,

când doar nimicul ne era.

Pentru tine

Te noapte bunã 

frumoasa mea iubitã,

de departe,

ȋn mine regãsitã,

sã te-nveleascã dragostea

ce ȋn glas ți-o port,

sã-ți fie șoaptã,

sã-ți fie fort,

sã visezi cu aripi,

sã ȋnoți ȋn povești,

sã crești peste munți

și ȋn flori sã te regãsești,

iar eu,

ȋmbrãțișez glasul lor cu dor

și te somn ușor.