O privea cu sete,
cu inima topitã
și vorbe ȋnțelepte,
ȋn amintiri,
cauta.
I-ar fi zis cã e
frumoasã,
dar de sigur,
ea știa asta
deja.
Iar fi zis ca e
deșteaptã,
cã poate,
ea
era tot ce el
vroia.
Cã se simte
liber, ȋncãtușat
ȋn iubire.
Și zȃmbind, o privea.
Ea ȋl vãzu și timidã
se feri.
El ȋncurcat,
spre cerul
depãrtat fugi.
Apoi
timpul,
ȋl trase spre
ea
din nou.
Pãrul ȋi flutura,
cu aripi nevinovate,
și pe aceași bancã,
pe un umãr
strãin,
capul și-l lãsã.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu