luni, 12 decembrie 2016
duminică, 11 decembrie 2016
Meditația
– Cum poți sã
știi cã și mâine
pe buze-ți voi desena
povești nemuritoare
despre el și ea?
Despre noi.
Am privit-o ca o tablã mâzgãlitã,
ȋn timp ce creta se odihnea,
am sãrutat-o curios
și scrisul ei se ștergea,
am zâmbit apoi tâmp,
ca un elev ce n-a-nțeles nimic,
ea m-a privit cu calm, zicând:
– Trebuie iar sã ȋți explic.
Pa
– Pa, ne vedem mâine, spuse ea,
iar zâmbetul ce pe buze mi-l
lãsa,
ȋmi stãtea mãrturie cã așa
dorea.
Am privit-o dansând spre casã,
ca o gazela ce sare sub soare,
și ȋndrãgostit am pășit
pe scãrile eterne de așteptare.
Mã privea lumea nedumeritã,
mã ȋntrebau de sunt bine ai mei,
dãdeam din cap,
nu vorbeam,
pe buze pãstram scrisul ei.
A trecut așa eternul,
cu pașii lui mãrunți,
și ca un prizonier ispãșit,
ȋn ora așteptatã
am pãtruns.
Buchetul ȋmi tremura ȋn obraz,
ochii-mi sclipeau a trecut,
vedeam zeci de fete,
dar nimic cunoscut.
A fost cea mai lungã așteptare,
dar pașii ei, n-au mai venit,
zâmbetul pãstrat ȋn petale,
de pe buze mi s-a ofilit.
Iar ȋn minte, o vãd plecând,
cu Pa-ul ei ȋn inimã prins,
și oricât aș vrea doar o
privire,
dansul ei, sub timp, s-a stins.
sâmbătă, 10 decembrie 2016
Cãutare
Te-am pierdut
ȋntre douã bãtãi de inimi,
m-am oprit sã respir,
și-ai plecat.
Ȋn mine caut sa te apropii,
ȋn mine poate,
te-ai afundat.
Ȋmi dau pielea la o parte,
sã dãrâm castel de oase,
n-a trecut decât o clipã,
nu poți fi foarte departe.
Ȋți simt pașii
ȋn vene cum ȋmi aleargã,
grãbiți sã prindã
ultimul refren,
mã scufund și eu
ȋn zbor
spre mine,
te vãd, expir,
te strig,
mã tem.
Imagineazã-ți
Imagineazã-ți
cã ȋn loc de mâini,
ai douã picioare,
cã din trunchi atârnã
douã ȋncheieturi,
și palmele-ți firave
vor sã ținã
un trup istovit.
Imagineazã-ți glasul
când ȋn locul limbii,
inima-ți stã ȋnfiptã,
iar buzele cândva calde,
de douã pleoape
s-au ȋnlocuit.
Imagineazã-ți
cã ȋn loc de ochi,
douã amintiri te ghideazã,
iar pãrul ce vântura
odatã,
acum ȋn pãmânt
ȋnrãdãcineazã.
Simte aerul
ce te cuprinde,
când tu ȋncerci sã ȋl cuprinzi,
imagineazã-ți apoi
cã-n loc de nas,
nimicul ȋți stã proptit.
Imagineazã-ți cã ȋn pieptul
ce pulsa a viațã
ȋnainte de a mã ști,
acum pãmântul se adunã,
și sub el,
tot ce ai iubit.
Simte-ți trupul
ce ardea odinioarã
a dorințã,
cum se stinge,
iar ȋn venele rupte
ce prin tine
vise
vroiau sa ducã,
acum doar lacrimi zac.
Imagineazã-ți cã ești fãcutã
dintr-o mie de bucãți,
și toate
ȋn direcții opuse te trag.
Apoi, iubește-mã.
Aici
O priveam cum
Timpul
o prinde de mânã
și la drum o ia,
simțeam cum ne trage
din noi
pânã ne rupem
și-i rãmâne doar ea,
iar eu, așezându-mã
ȋn pãmântul din mine,
speram doar
sã mã mai priveascã
odatã
dintr-un viitor al ei,
ca pe o pozã prãfuitã
și sã mã țina-n palmã
și sã râdã,
iar zâmbetul ei perlat
liniștea sã mi-o readucă
ȋnainte s-adorm,
aici,
ȋn amintirea ei.
miercuri, 7 decembrie 2016
Ȋn rest
Am crezut mereu ȋn iubire,
ȋn destin și ȋn regret,
ȋn sinceritatea iertãrii,
ȋn adevãrul ce nu e perfect,
ȋn oameni și ȋn clipe,
mai presus de
averi și nesfârșit.
Ȋn cuvânt,
chiar și atunci
când cuvântul
ȋn umbrã s-a risipit.
Am crezut ȋn nou,
chiar de trecutul nu-l voi
uita,
dar am tratat prezentul
fãrã a-l cataloga.
Am lãsat piatra
sã se scurgã la vale,
cãci și de se opune,
dealul va fi mereu mai mare.
Am crezut și cred ȋn mine.
Sunt și ȋmi voi rãmâne
singurul etalon spre mai bine,
singurul defect
al zilei de mâine,
singurul ce mi-am fost
cel mai bun prieten,
când vorbele-mi erau
cel mai mare dușman.
Singurul aliat
ȋn lupta ce cu mine ȋl am.
Și ȋn rest,
decoru-i mereu schimbator.
Anotimpurile trec,
copacii se scuturã,
secundele se-ntrec
și dorințele ni le schimbã.
Am crezut ȋn cei
ce au ȋnțeles,
cã nu e clar nimic,
și ȋn lupta asta dintre
mare și mai mic,
neimplicarea e de multe ori
singura victorie,
cãci lumea e reflexia
a ce noi vrem ca ea sã fie.
Și ȋn rest e iubire,
regret și ȋncercare,
adevãr spus ȋn șoapte,
minciunã și iertare.
Ȋn rest, suntem noi.
joi, 1 decembrie 2016
Bilet
Puteai sã câștigi,
ai ales sã pierzi,
ai ales noaptea,
ai ales sã dansezi,
sã uiți viața,
chemarea s-o urmezi,
ai ales valul tulbure
peste albe livezi,
te-ai dus zburând,
ai spus cã visezi,
cã ea e totul,
tot ce crezi,
cã nu mai vrei sã știi
de pași fragezi,
vrei sã trãiești,
doar sã te distrezi,
ȋntr-un gând liber
uitare
repezi.
Ai spus,
cã nu ne mai vrei.
Ȋn ochii mei umezi,
biletul de adio
ȋți stã acum,
ȋn ochii ei verzi
lumea noastrã,
se spulberã.
Drum bun.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)