în îmbrãţişarea ei
te simt atât de vie!
ca noaptea,
ce atâtea umbre poartã,
degetele mele, pe spatele ei,
pielea ta o simt.
nesãtul mi-o apropie,
uitând
tot ce e de uitat.
ea mã sãrutã pe gât,
nevinovatã de iubire,
iar tu,
din vene ascunsã,
tresari.
ş-atunci,
unghiile ca nişte colţi,
în ea mi se înfig
şi cu trupul încordat
o privesc cum se stinge.
o eliberez apoi,
ca un leopard, ce-şi va ascunde prada,
dar nu de alţi prãdãtori,
ci de însãşi foamea sa.
te adorm din nou,
sub o plapumã croitã
din atingeri ce totuşi
nu te-au cuprins.
îmi privesc ghearele sub lunã,
îmbãtrânite parcã se decojesc,
parcã-s roşii
de atâta uitare
şi parcã dor..
dor din ce în ce mai mult.
