Autostop

Ȋntr-o geantã rãvãșitã,

cu lucruri
ce nu-mi aparțin,
stã o pozã ruptã
ce timpul o știe
de prea puțin.
Eu obosit,
lȃngã ea mã așez,
sub ploaia
ce ȋncet ne udã,
pe marginea unui drum
pustiit.
Mașini grãbite
ne stropesc,
și vȃntul supãrat
noaptea o strigã.
Mã ridic confuz,
fãrã a ști
ce vreau,
spre lumini depãrtate
privesc.
Și teama o pot
simți,
cum ȋn oase-mi pãtrunde,
cȃnd cu un zȃmbet fals
și fãrã idei,
fac autostop
pe autostrada
dragostei.