Dragostea ca un mãr

Suntem un mãr
ce a fost tãiat ȋn douã
iar jumãtãțile 
strãine
nu se mai oglindesc.
Eliberate,
stȃngaci, se rostogolesc
pe unde drumul 
le duce.
Și cu coaja-n jumate,
încet,
timpul le ruginește,
iar semințele și ele
pe pãmȃnt 
se pierd.
Din ele copaci,
fãrã trecut,
și ramuri ȋnflorite,
apar.
Iar fructe vor cãdea 
iarã,
ȋnsa din jumãtãți
ce se usucã
ȋn depãrtare,
niciodatã ȋntregul
nu se va ivi.
Așa cum nici noi
zemos 
nu vom mai curge
pe buzele
iubirii.