încredere

să mă-mbăt de fericire
din buzele tale mușcând,
cu poftă
ca dintr-un roșu, zemos măr,
apoi să am curajul
să te privesc din nou înflorind,
și în timp ce la picioare îți adorm,
tu în zâmbet să te deschizi.

leagăn

buzele tale îmi sunt hamac

și cerul înstelat albastru-mi pare,

dragostea-mi cântă neîncetat

și somnul de seară apare.

mă întind stângaci, 

gropițele îți răsar,

ca doi ochi ai fericirii,

eu m-agăț de brațe dragi,

ca de șuvițele lunii.

apoi îți șoptesc că te iubesc,

iar tu înflorești ȋn chip a foc,

mă săruți și mã ȋnvelești

ca un val ce mângâie malul,

și adorm și cred iar

că ȋn tine e tot raiul.

***

ai mai zâmbi, oare, de ai ști

cã sufletu-mi doarme pe buza ta,

și inima ȋmi stã ȋngropatã

sub obrajii tãi,

ascunsã ȋn gropițe?

***

cerul nopții din ochii tăi
e îmbrăcat mereu în albastru,
pe mijlocul lui
un lac adânc
crește când mă apropii
și toată liniștea
ce în jur îi dansează
sclipire devine
când pe buze îți răsar.

te vreau

vreau să rup linștea ce ne desparte,
vreau să te alint cu săruturi și șoapte,
vreau să-ți zic că te iubesc
și când sunt bun dar și când greșesc,
vreau să știi ca mi-e dor de tine
și la rău dar și la bine,
vreau să știi că mi-e dor de noi
îmbrățișați în timp, sinceri și goi,
te vreau, cum și buzele mi te doresc,
egoist, până ce îmbătrânesc,
să nu mă satur, să te beau..
mi-e dor de tine. și te vreau.

vreau

să te am pe buze
topindu-te de dor,
curgând prin mine
ca ploaia pe geam vara,
să te gust cu poftă
în dansul inimilor,
ce eliberate
în păr ni se-mpletesc,
să te strâng la piept însetat
și tu în privirea mea sa te întinzi,
ca viața,
după un simplu te iubesc,
pielea de fiori să mi-o aprinzi,
să ne răspandim în noi
sub patură de timp,
să ne respirăm
cum lemnu' a foc respiră,
și apoi
încet în tine să mă schimb
iar tu,
sub zâmbetul meu
ascunziș găsind,
să devii eu.

calea

sã iubești sincer,

cu inima ȋn palmă

bãtând

ȋn ritmul zâmbetelor ei,

e nebunie

sau e singurul adevãr?

sã fii gol de tine

și printre coaste

mâinile ei sã fluture,

e oare pustietate

sau doar ȋntregul?

sã iubești iubirea

mai presus de persoanã,

iar persoana

sã o trãiești.

e aceasta abandon

sau doar regãsire?

fericirea nu e o cantitate pe care trebuie să o atingi. ea e făcută din clipe pe care trebuie să le apreciezi.

inerție

am mâncat kilometri ȋmpreunã

prin timp zburând, la braț,

pânã când tu speriatã

ai frânat brusc, ca sã te aperi.

și noiul s-a oprit.

te privesc acum mergând singur

pe drumul ce ne aștepta,

și te vãd ȋndepãrtându-te,

chiar de tu nu te miști,

ci doar ȋmbrãțișezi centura, 

ce de mine te-a despãrțit.

de mi-aș alunga fiecare amintire

despre tine

ce ȋmi ȋnrãdãcineazã ȋn gând,

aș fi ca o pasãre ce ȋși rupe fiecare panã

ce ȋi amintește de pãmânt.

te-am pierdut în dorința de a mă găsi, așa cum tu m-ai găsit în dorința de a te pierde.