Doare cã..

Doare cã nu ești, 
ȋn noapte ca o umbrã,
peste inima mea, 
o șoaptã ce se scufundã,
un gȃnd pierdut,
ȋntr-o varã pe o banchetã,
ȋntr-o searã caldã,
o privire ce nu regretã..

Și doare cã nu ești,
la ușã bãtȃnd,
cȃnd bagajele ți le cari,
ȋn noapte plȃngȃnd,
doare cã fugi
și doare cã uiți,
atȃtea promisiuni,
din nopți atȃt de lungi..

Atȃtea iluzii ce adunate
m-au fãcut sã fiu viu,
ca o razã ȋn noapte,
sã apar, sã exist,
sã trãiesc odatã,
un om fãrã suflet, 
iubind cu dor o fatã..

Și stau paralizat,
mã uit cum te duci,
cum scãrile le cobori,
cum visele mi le duci,
pe cãrãri necunoscute,
ȋn ȋntuneric pãșești,
și nu vei ȋntoarce capul
și eu mor
cȃnd tu nu ești.

Și aș fugi dupã tine,
lacrimile sã ți le șterg,
sã te iau ȋn brațe,
sã strigi te iert,
sã te vãd plȃngȃnd,
dar chipu-ți plin de speranțã,
pe pieptul meu,
sã se odihneascã.

Dar stau paralizat,
mã uit cum te duci,
cum scãrile le cobori,
cum visele mi le duci,
pe cãrãri necunoscute,
ȋn ȋntuneric pãșești,
și nu vei ȋntoarce capul
și eu mor
cȃnd tu nu ești.

Și nu ȋntorci capul,
nu ridici privirea,
apare și taxiul,
și tu nu-ți pierzi firea,
nu te uiți ȋnapoi,
și nici nu te oprești,
cȃnd ȋn el te urci,
cȃnd nu mai ești,
inima mi-o smulgi,
cȃnd privirea ți-o ferești..

Și nu ȋntorci capul,
și eu mor
cãci tu nu mai ești.