Masca

Și ȋi rãspund cu masca pusã,
cu un zȃmbet ce nu e al meu,
vocea-i ȋn valuri,
privirea-i supusã, 
și strãinul zice, gesticulȃnd:
"Ești totul, știi asta!"
Și el stie. 

Ea ȋmi zȃmbește, credulã,
mã mȃngȃie fin
și mã sãrutã,
cu buzele-i moi,
pe buzele-mi crãpate,
ea liniștea impune.

Apoi deschide ochii,
și fãrã sã tresarã,
mã cuprinde ȋn brațe,
capu-i pe umãrul meu,
și ȋi simt pieptul bãtȃnd,
ȋn ritm de primãvarã,
ȋi simt pãrul, sub voce-i tremurȃnd,
și vorbe calde
ȋn ureachea-mi stȃngã,
sunã ca un cȃntec,
sunã ca un dor..
"Și tu ești..."

Și masca dispare,
sub o grea rãsuflare,
și cu un tremur,
palme transpirate,
pe șolduri reci se cobor..

Și linistea se lasã..

Și uitatarea revine..

Cȃnd cortina se trage,
ȋn durere, 
nu pot sã strig..


Cȃnd masca dispare,
cȃnd nu știu nimic..

Nu mai strig..