Sã-mi spuneţi voi

Sã-mi spuneţi voi

Sã-mi spuneţi voi ce aste rânduri le citiţi,

Voi, ce aţi iubit vreodatã,
Sã-mi spuneţi, dar doar de ştiţi,
De se mai întoarce ea vreodatã?

Şi dacã o noapte în zi se pierde,
Iar stelele de pe cer se cobor,
Sã-mi spuneţi voi de pot a crede
Cã vreun vis este nemuritor?

Cã cerul ce de sclipiri a fost plin,
Şi la fel va fi peste o noapte,
Sã cred din nou cã în braţe o ţin,
Sã-mi spuneţi voi de se mai poate?

Sã sufle vântul, pãru-i dezgolit,

Sã-i aud din nou vocea-i suavã,

Sã fie aici, eu sã fiu iubit,

Sã trãiesc din nou povestea-i firavã.

Sã o sãrut, buzele-i moi sã tremure,

Şi eu de plãcere sã mã sting,

Mâinile-i trupu-mi rece sã tulbure,

Cu visul meu, gându-i sã-i ating.

Sã se opreascã din nou timpul,

Sã am din nou nopţi întregi,

În ochii-i lini sã-mi vãd chipul,

Sã adormim în şuierat de crengi.

Sã-mi fie din nou şi viaţã şi lume

Şi de ce regret sã nu mai ştiu,

Toţi sã uite al meu nume,

Doar în ea, eu sã mai fiu.

Şi sã visãm sub iarba moale,

Fãra nimic, sinceri şi goi.

Mã întreb azi de se mai poate,

Şi vã întreb.. Sã-mi spuneţi voi.