Minciuna

Vãd minciuna
ȋn lacrimi ȋnotȃnd,
cum vine spre mine,
cum striga,
cum urla,
sã o salvez..

Și o fac din nou,
ȋnotȃnd dupa ea,
luȃnd-o,
crescȃnd-o,
salvȃnd-o de la ȋnec,
o iau,
și casa mea i-o fac casã,
și pragul ușilor,
cu ea ȋn brațe, ȋl trec.

Și sunt vinovat..
Cãci mereu ea se pierde,
ȋn ochii tãi nevinovați,
și neatent,
nu știu cum dispare,
din brațele mele,
nopți la rȃnd,
la tine rãtãcind,
și atȃtea lacrimi,
fãrã rost vãrsate,
nu o s-o sece.

Și nu o sã o ȋnece..

Eu o sã o salvez,
iar ea pe mine,
ca o jumãtate,
mã va completa,
și o ȋmbrãțișez
regãsit,
cãci de o pierd,
tu te vei pierde cu ea.