Trunchi rãsucit

Are picioarele invers
și cȃnd merge ȋnainte
de fapt,
cu spatele merge,
cȃnd privește spre viitor
vede nesfȃrșite
clipe
ce prezentul au fost,
și ca niște poze,
pavaje sunt
acum
ȋn urma lui. 
Le urmãrește trist,
cãci nici una 
cu adevãrat n-a trãit,
iar ele ȋn orizontul lui
par visele
ȋndepãrtate 
pe care nu le-a avut,
care prin el se scurg,
cãci pașii lui,
ȋl duc 
mereu departe
de ele.
Și s-ar ȋntoarce brusc
viitorul
sã-l vadã,
mãcar odatã sã știe
ce va urma, 
dar și de l-ar vedea,
cȃnd ar ajunge,
tot ȋn spatele lui
l-ar regãsi.
Și oprit 
de o eternitate,
se gȃndește la tot,
ȋn ȋntȃlnirea 
pașilor de sticlã
cu privirea-i curioasã.
Și atunci,
ȋn singur prezent 
pe care-l va avea,
cu lacrimi reci
se hotãrește:

va pași ȋnapoi
de acum,
va merge cu spatele
ca sã traiascã
pentru prima oarã,
ce deja a trãit.