Ne semesuim

Ne semesuim ȋn noapte
suspinele ne sunt litere,

privirile-s cuvinte,

iar iubirea – 

singura frazã ce o știm.

Ne vorbim așa

pe limbile ceasului,

ce tace strivit

ca soarele ȋn mare,

cȃnd adȃncul din oglindã

ȋl cheamã la culcare.

Și vorbim timp,

ȋntinși ȋn spațiu,

eu la un capãt al universului,

tu la altu'.

Sub noi se nasc rȃuri,

ȋn tine crește iarba,

iar stolul de comete pe tine te place,

cȃnd luna albã ȋn mine 

cuibul de vise ȋși face.

Plutim dragoste 

pe valuri dintre azi și ieri,

cu mȃna destinului ne scriem,

peste crengi mã acoperi,

și ȋți trimit din peșteri

ecoul dorințelor mele,

cȃnd iubito tu 

prin munți cauți sãrutãri 

ce le sãdim,

cutreierȃndu-ne lumile

cȃnd ne semesuim.