Sinele

Ȋn noi cresc buruieni
de cȃnd nu ne-am vãzut,
de cȃnd mȃna ta 
e strãinã
de vocea mea,
de cȃnd,
ochii mei, 
revoltați,
parfumul tãu ȋl strigã.
Ne-am rãtãcit 
prea mult,
sau poate,
descoperind noul,
am sperat sa reclãdim
vechiul,
cu piese noi,
dar vezi tu,
n-am știut niciodatã,
cã drumul cere pași,
pașii cer distanțã,
cȃnd speranța ne cheamã,
uitarea se lasã,
și cȃnd noi cerem 
iubire,
iubirea ne cere din noi,
iar sinele

atunci
se vrea ȋnapoi.