Piesa

Piesa se terminã,
cortina ȋn aplauze
cobora.
Un copil plȃngea.
   – Ți-am zis sã nu-l luãm!
Ȋnsã mama,
calmã,
ȋn brațe-l luã și zise:
  – Nu a pãțit nimeni nimic,
e un joc,
cu lumini și umbre,
nu e real, 
imediat o sã-i vezi,
zȃmbind, fericiți
de jocul lor. 
Nu plȃnge!
Zilele trecurã,
viața plutea,
pȃnã ȋntr-o searã,
caldã și uscatã,
cȃnd mama 
lãcrima.
Copilul ieși din gratiile
tatãlui,
și lȃngã ea se așeza.
  – Buni a plecat.. Nu mai e..
El o privi trist, apoi 
ȋncet, șopti:
  – E un joc doar mamã,
de umbre,
o iluzie,
e un rol, ce l-a jucat 
perfect,
și acum așteaptã 
aplauzele noastre,
obositã,
sã o completeze..
Nu-i așa?
Ea il privi uimitã,
și ochii ștergȃndu-și,
ȋi rãspunse:
– Așa e.
Acum plȃngea de fericire.