A fost odatã

Noaptea nu mã lasã sã dorm
pȃnã ce o poveste 
nu-i zic.
Stelele și ele
ȋn suflet ȋmi bat
sã le vorbesc.
Sã le spun
cã a fost odatã
ceva frumos,
cã a existat speranțã
ȋnainte de fãrã rost,
cã fluturi ȋn mine
aveau sã batã,
ȋn a fost odatã,
cã picioarele-mi au fost și line,
cã mȃinile ȋmi erau prinse
pe talii de povești,
și buzele-mi ruginite
ȋntȃmplãri de basme 
adãpostesc.
Cã a fost odata.
Cȃnd și timpul 
primãverile și le numãra,
cȃnd stelele ca niște copii
lȃngã noi,
ȋn lac se scãldau,
pȃnã ce luna la culcare le gonea,
și rãmȃneam doar eu
și a fost odatã,
cȃnd noaptea n-o lãsam sã doarmã,
scriam viața cu fire de iarbã,
un bãiat uitat ȋn dor
și dorul dintr-o fatã,
cȃndva ȋn amintirea vremii
parcã am fost odatã.
Dar totul pare acum
un ecou 
o șoaptã, 
o pozã a iubirii
pierdutã pe un album
ca niciodatã.