Afarã

Afarã-i vreme de te iubesc,
ȋn mine cuiburi de cocori,
cortine de raze se prãbușesc
prin mantia roz de nori.

Sub pași albi, voioși și calzi
se apleacã timida iarbã,
timpul – ȋntre ieri și azi,
la nemurire viseazã.

Copacii sub șoapte roșesc,
ce vȃntul blȃnd le aduce,
ȋn mine doruri te regãsesc,
pe buze-mi – numele-ți dulce.

Afarã-i a regãsirii vreme,
afarã-i vreme de noi,
o bancã gri o sã ne cheme,
cu un cȃntec de pițigoi.

Sub un vechi salcȃm ȋnsetat
te va cuprinde brațul meu,
afarã, pe vreme de ȋnserat,
vom fi din nou tu și eu.