Copacul

Am jupuit ȋntr-o searã un copac,
plictisit de noapte,
am tras de el, i-am rupt crengile,
dar copacul rȃdea.
Enervat, am ȋnfipt ȋn el o daltã
și rȃuri de frustrãri am desenat,
iar copacul ȋn loc sã urle,
plȃngea cernealã din durerea mea.
Am luat un topor apoi,
sã-l fac de tot sã disparã,
însã cu cȃt ȋl subțiam,
cu atȃt mai rãu mã goleam.
Dar ȋn final,

a dispãrut mãreața scarã,
și peste ciotul rãmas
pãmȃnt am aruncat.

Obosit de luptã,

pe locul lui m-am ȋntins

și pȃnã sã mã opun,

ȋntr-un vis m-am trezit.

Stau acum și privesc spre cer,
țip uimit cu liniște și tac,
piciorele-mi parcã au prins rãdãcini,
iar bratele mi le ȋnalț tȃnjind,
ca din nori perucã sã-mi fac.