Fluturele

Un fluture și-a fãcut cuib
pe umãrul meu stâng,
și m-a rugat bãtând din vise,
ca o petalã ce se scuturã din gene,
din când ȋn când,
cuibul sã-l ud, plângând 
de dor 
de amintire.
Ȋn zilele ȋnsorite
sã-mi plec capul 
mi-a impus apoi,
ca umbra sã se coboare peste cuib,
iar când vremea va veni,
din riduri hrana sã fac,
și crengile sã mi le ridic spre zbor,
ȋn timp ce din rãdãcini
picioare-mi cresc
și cu mers rãbdãtor
peste stânci am sã calc.
L-am privit ȋntrebãtor,
dar pânã ȋn glas aveam sã ȋnfloresc,
fluturele zburã bãtând din timp
și peste mine
parfum de secunde lãsã.