Poetez

Ȋn vene ȋmi curge cernealã,

ca o lavã nãrãvașã,
ce muntele ȋl face scânduri,
când ȋn foi goale erupe
și coama ei neagrã 
peste cenușã se ridicã,
precum un paragraf unic
ȋntre zeci de rânduri.

Degetele-mi sunt litere,
suficiente singure,
o haitã ȋmpreunã,
ce ȋmi atacã gândurile,
urlând cu poftã
la lunã.
Spre foi ele se ȋnalțã,
ca niște crengi ȋnsetate,
ce spre ape se scurg,

pe o arsã fațã,

prin riduri secate.

Ochii ȋmi sunt puncte,
gura – un semn de ȋntrebare,
și orice pas fac,
ȋn umbra mea 
o virgulã apare.

Vocea ȋmi e doar un ecou
al eului prins ȋn gratii,
un prizioner 
condamnat la liniște,
ce evadeazã,
când cu fiecare vers
un tunel sapã.

Trãiesc ȋntre pereți de rimã,
cu mii de oglinzi mã lupt,
fiind viu când visez,
sunt o fantomã ȋn rest,
și ȋntre existențe – 
poetez.