Dragã nouã locatarã,

Te-ai mutat la etajul patru,
coasta stângã,
trupul meu.
E o garsonierã micã,
confort doi
și fãrã lift,
dar apa caldã
o sã plângã
searã de searã
cã exiști.
Vei avea liniște
într-un bloc de construcție veche,
și de ești obositã
pe acoperiș,
umbra copacilor îți va vorbi.
Chiria e modestã,
un zâmbet când ne întâlnim,
și de televizorul se stricã –
urechea dreaptã
dã mereu spre asfințit.
Poți sã stai cât vrei,
în casa ta din copac,
și la etajul trei,
din brațul drept leagãn 
promit sã îți fac.
Sã nu te sperii de molii însã,
te voi ruga,
cãci am schimbat ceva becuri
de când clãdirea 
locatari avea.
Alte cheltuieli nu o sã ai
sã știi, 
de zugravit, de vrei eu,
de mobilat, ce vrei tu
va fi.
Iar de musafiri or sã vinã,
sã mã anunți te rog din timp,
ca ȋn subsol sã mã retrag,

și de vreodatã singurã te vei simți,
ȋn privirea mea timidã
am sã te plimb.
Eu sper sã rãmâi,
o viața de poți,
n-ar fi rãu,
anunțul oricum l-am șters,
ești doar tu acum
și visãtoarele nopți.

Cu drag, vecinul tãu.