noaptea

are parfum de vise
ce luna le gãtește
cu praf de stele
și peste ele
stropi de nemurire dorm
storși din nori melancolici.
sã mușc din ea ȋncerc,
dar pofta regãsitã
de copil bãsmuit,
un vânt de zori mi-o dojenește.
iar porția o va lua iarã,
de pe lacul aprins,

ziua

pregãtește la foc mic

un ceai de flori zumzãite

cu aromã de cireș,

iar de pe crengi

soarele picurã miere.

ȋn ecouri de ciripit

un nor roz ȋmi pun ca glugã,

și de pe piscuri de iarbã

mã apropii de degust.

un braț crengos ȋnsã mã prinde

și mã roagã sã fiu chelner –

la masa șapte mã așteaptã

 noaptea