Rost

Nu cred cã aș exista fãrã scris,
cum nici pãsãrile nu existã fãrã zbor.
Da, aș putea ciuguli iarbã
ȋn vreo ogradã uitatã de timp,
ȋnsã sã vãd cerul
doar din greșealã
și sã nu simt cuvintele

șuierându-mi sub pene,
ar fi mai rãu decât sã nu exist.
De asta probabil,
gãinile nu au minte.
De ar avea,
s-ar trage de aripi
pânã ce acestea ar crește
și rost ar cãpãta,
sau rupându-se,
le-ar elibera de povara
cerului ȋnlãnțuit la pãmânt.