Ȋntâmplare

Stãteam și-l priveam,
ȋn timp ce povestea lui
pe chip i se scurgea.
Era o ȋntâmplare clasicã.
El o vede pe ea,
ȋi zâmbește,
ea ȋl lasã sã-i spunã
vorbe ce de pe ea
ca frunzele uscate
se scuturã oricum.
Dar le ascultã..
Iar el, se simte bãrbat.
Ȋnsa acum, motivația era alta.
Tot egoistã, ȋntr-un fel.
Și cu același final.

– Voiam sã afle, spuse el.
Voiam sã știe ce am fãcut

De ce? se auzea aerul vibrând
de la mesele de lângã noi.
 – De ce? am ȋntrebat și eu,
ca povestea lui sã continue.
 – Voiam

sã se supere,

sã țipe,
sã mã-njure..
Voiam.. orice..

Sã simt cã-i pasã..

Cã mai pot trezi ȋn ea vreun sentiment.

Nu era o scuzã, ci era un mod,

ȋnsã eu nu știam ce sã zic.
Dar privind ȋn jur,
am descoperit multe mese
transformate

din unele cu cãlãi,

ȋn unele de judecãtori

sau chiar doar de simpli curioși.
– Voiam sã mã pãrãseascã plângând.

Un oftat lung despicã aerul.
– Și ea ce a fãcut?

Pe ea am ȋntâlnit-o

dupã câteva sãptãmâni

și am vrut sã o evit.

Dar nu am reușit.

Aștepta pe cineva,

dar mi-a fãcut semn

sã mã așez lângã ea.
Am ȋntrebat-o

dacã e bine,

dacã simte ceva.

Orice.

Ea a zâmbit,

apoi mi-a zis

ȋntâmplarea ei.

Domnișoara cuceritã

era o prietenã

pe care o rugase

sã o ajute.

Sã ȋi ajute.

M-am uitat ȋn jur,

parcã dorind sã vãd

uimire

și ȋn altcinva.

Dar eram doar noi,

iar pe aleile șerpuite

se lãsã noaptea.
 – Pentru ce?
 – Doream sã vãd

dorințã,
viațã,

scopul

arzând din nou ȋn el.
Doream sã-l eliberez.
 – De cine? ȋntrebam eu revoltat
ȋn timp ce stelele se adunarã

plictisite

deasupra noastrã.
 – De cea care i-am zis cã sunt,
atunci când m-a cucerit
prin ceea ce vream eu sã fie.