Haina lui Procust

Suntem fãcuți sã fim singuri
iar relațiile sunt o luptã
cu ȋnsãși natura.
Da, iubim, oferim, primim
și uneori murim noi
ca un alt noi sã aparã.
Și nu privim niciodatã ȋn urmã.
De ne am privi,
de am vorbi cu noi ȋnșine,
o adevãratã revoltã s-ar isca.
Știm sã ne iertãm, știm sã ne ȋnțelegem,
ȋnsã ne e greu sã facem același lucru și cu alții.
Suntem egoiști.
Nu știm ce vrem,
nu știm ce avem,
nu știm scopul.

Dar știm ce ne place.
E atât de ușor sã te lași iubit!
Și e ușor uneori sã și iubești.
Dar e atât de greu sã accepți și sã ȋnțelegi.
E atât de greu sã renunți la tine,
ca sã te gândești la altul.
Iubirea e ca o garderobã.
Eu iau pielea ta și o ȋmbrac,
având grijã de ea,
tu o iei pe a mea,
și o porți de parcã ți-ar aparține.
Dar teama, oh, teama!
Cum poți sã mergi fãrã sã știi
dacã celãlalt are grija de tine?
Cum poți avea ȋncredere ȋn cineva,
când nici tu
nu ai avut grijã mereu de propria hainã?
Cum ar putea altcineva?
Și cum poți sã te adaptezi,
sã te simți comod ȋntr-o hainã
ce parcã e prea strâmtã,
parcã are o culoare ce te rușineazã,
parcã pare și excesiv purtatatã?..
Cum poți sã renunți la ceva ce-ți vine atât de bine,
și sã porți ceva strãin?
Și de ce ai face-o?
Dacã și pielea ta,
ce ȋn trecut ca o blanã de geruri te apãra,
e acum prea mare pentru cine o poartã?
Dacã o va modifica?
O va tãia, ca sã-i vinã,
o va vopsi, ca sã i se potriveascã
și poate,
din nepãsare, neatenție, neimplicare,
o va ȋmprumuta unui strãin.
Sau poate, o va uita undeva
și cu un simplu
ȋmi pare rãu
te va anunța cã a venit
dupã ce porți tu acum.
Iar ce porți tu,
dacã de fapt
e o hainã ce a fost modificatã
de atatea ori
ȋncât nu mai seamãnã cu originalul?
Toate peticele care o acoperã,
și care sunt ținute ascunse,
de fapt sunt esența originalã.
Sã le dai la o parte?
Oare o sã-ți placã ce gãsești?
Și chiar dacã ți-ar plãcea,
nu degeaba au fost ascunse..
Ce porți nu te reprezintã,
nu-ți vine,
și mai mult de atât,
nici persoana care ți-a ȋncredințat-o
nu se regãsește ȋn ea.
Cum ai putea tu?
Cum ai putea fi responsabil
pentru ceva ce nu cunoști?
Nu mai bine
te dezbraci de haina strãinã?
O iei pe a ta ȋnapoi,
și singur,
ȋn ascunzișul umbrelor,
o verifici dacã s-a murdãrit,
o cureți,
o parfumezi,
iar dacã e nevoie,
dacã a pãțit ceva,
o și peticești,
ca nimeni sã nu vadã,
cã odatã
ai fost atât de nesãbuit
ȋncât ai renunțat la o parte din tine,
pentru a purta ceva
ce nu-ți aparține.