O clipã de noi

Mie mereu mi-a plãcut frigul,
sã simt flori de gheațã
ȋn suflet cum ȋmi ȋnfloresc,
sã simt minutele ȋnghețate ȋn mine
cum strigã și secunde cerșesc,
sã plutesc pe sloiuri de nori,
cu fulgi ȋn necunoscut sã mã scurg,
sã privesc viitorul nenãscut
ȋnflorind din gerul de amurg.

Tu ȋn schimb preferi caldura
și fluturii ce zburdã ȋn soare,
preferi iarba ce crește de dor
și se alintã pe șoapte calde,
mugurii verzi 
ce te cheamã la visare,
onglindiri cu crengi clare
ȋn care cu drag te pierzi,
iubești sã simți rãsãritul,

ȋn povești preferi sã crezi.

Dar a fost și o clipã
numitã atunci prezent,
când fluturii mei de gheațã
petale verzi sãrutau,
iar șoapte ȋnmugurite
ȋn flori de gheațã se odihneau.
A fost atunci un moment
când absența din mine
gãlãgia primãverii a simțit,
o clipã nãscutã din tine
când eternul regãsirii
pe buze mi s-a topit.