Ora de visare

Sunã clopotul 
din turnul vechi al amintirii,
iar eu mã așez
sub plapuma caldã a ierbii.
Ȋncepe ora
ce o aștept de o sãptãmânã,
iubito când tu
cobori ȋn noi și mã iei de mânã.
Uit ce știu
și tot ce am știut vreodatã,
mã pierd,
dar buzele tale ma iartã,
și-mi șoptesc
gingaș, rãspunsul la nemurire,
când tremurã
crengile ȋn a asfințitului știre.
Ȋnchid ochii
și glasul tãu cu drag ȋl ascult,
iubesc efemerul,
iar pe tine, draga mea, și mai mult.
Adorm ȋn vise
și pleoapele tale mã ȋnvelesc,
rãdãcini albe
ȋn pãmântul cald mi se ȋncolãcesc,
și ȋn zgomotul
clopotului uitat ȋn departare,
deschid ochii
și te aștept ȋn ora viitoare.