Spre aripa ta

Sticla e mai mult goalã
ȋntr-o camerã neagrã de timp,
unde praful stã plictisit
și din gânduri face 
același chip,
același zâmbet,
iar pomii bat ȋn geam cu
aceași voce ștearsã
și aceași umbrã goalã,
o cresc ȋn mine

ȋncet.

Ȋnchid ochii,
respir șoapta ta,
rãmasã ȋn mine, 
ca o stafie,
iar tu dansezi cu umbre
pe peretele ruginit,
cu tablouri negre
și sticle sparte,
m-atingi cu flãcãri albe
și mã-nvârt cu ele
spre geamul deschis,
și spre aripa ta,
cobor calm
ȋn vis.