Oglinda

Se uitã ȋntr-o oglindã
pusã-n ramã de nor,
cu dorul dintre secunde
și al minutelor fior,
se scufundã ȋn propria tâmplã,
ca un fum ce cerul taie,
trecea prin mii de poze,
false mãști și 
false haine.
Râdea ȋn sine 
cu buze de marmurã,
mâinile-i erau crengi
și o peșterã-i stãtea 
ȋn loc de gurã,
și cuvinte ne-nțelese,
din aripi pentru el bãteau.
Se vedea pe el
ȋn mii de exemplare,
dar ȋn niciunul nu se recunoștea,
mâini reci ȋl trãgeau de piele,
tatuaje vii ȋl acoperau.
Privi ȋnapoi, 
dar vãzu doar pãmânt,
ce dupa el venea urlând,
și pânã sã ȋnțeleagã ce se-ntamplã,
liniștea ȋl luã de mânã.
Se fãcu pustiu,
se fãcu absențã, 
ȋn jungla gri de ȋntrebãri.
S-ar fi zbãtut, poate,
dar mâinile ȋi erau deja departe,
și totul firesc ȋncepu
sã i se parã. 
Se lasã rupt ȋn resturi,
cu frunze, ce urechi ȋi erau,
cu vântul șuiera,
iar privirea, rouã dulce,
ȋn el, spre nori se scurgea,
ȋn timp ce oglinda,

matã devenea.