Prieten drag

Iar mã-ntorc la tine
cu ochii plecați
sub pleoape de promisiuni,
cu buzele uscate,
cu riduri brãzdate,
eu, cãutãtorul de minuni.
Și aș vorbi prin cuvinte,
dar umbra m-ar contrazice,
și cum sã crezi un hoț,
cu o aparențã ce nu-i aparține?
Dar mi-a fost dor.
E singurul lucru adevãrat poate.
Cãci sã regret ce nu regretam,
e cum aș trișa 
la un joc de cãrți,
când pânã și bucuria de a câștiga,
ar fi o mimã.
Dar acum timpul stã.
Și pânã pleacã din nou
și ȋn lesa lui mã trage,
lasã-mã te rog,
de vrei,
sã-ți zic, ca de fiecare datã,
cã ai avut dreptate.
Și cã ai.
Și cã n-am.
Și cã și de aș crede cã am,
m-am convins de prea multe ori,
ca sã mai cred 
cã am.
Și vremea promisiunilor a trecut
demult.
Și nici nu asta intenționam.
Mulțumesc.
E tot ce am sincer pe buze,
tot ce din mine izvorește,
și gratuit, spre tine zboarã.
Niște litere lipite
ce de tot mã dezlipesc.
Și ca ȋntr-un carusel,
știu cã voi porni din nou,
și sper,
ca de atâtea ori, cã eu,

cãutãtorul de minuni,
cu gânduri brãzdate,
cu visele uscate,
sub promisiuni de pleoape,
cu prietenii plecați,
am sã mã ȋntorc la tine,
odatã,
ȋnvãțat,
cã tu ești minunea.
Ai fost de prima datã.