Momente

– De ce nu mã ȋntrebi? E mai simplu..

Ți-e teamã de rãspuns?
Se ȋntoarse spre ușã și ieși.
N-am mai vãzut-o ani buni de atunci,
pânã când, ȋntr-o searã,
ochii ei triști, peste o masã 
strãluceau. 
Am așteptat cu inima zdorbitã,
singurã sã fie, 
și spre ea am pornit.
– Bunã, am spus eu de undeva
de prea departe. 
Vãzând uimirea ei, 
liniștea am alungat-o:
– Ce mai faci? De ce ai plecat?
Sclipirea din ochii ei se disipea,
fãcând loc la ceva familial,
ce era acum, 
rãspunsul.
M-am ȋntors și am plecat,
simțindu-mã ca o fantomã,
și cu fiecare pas, 
știam,
cã strãlucirea aceia curioasã,

renãștea 

câte un pic.