Fugar

Te privesc cum dormi

în lumea-ţi fãrã de pãcate,
unde cândva,

sufletu-mi era prizioner,
cum visezi şi chipu-ţi tresaltã,
sub aripi,

ce adapostire îți cer.
Şi nu te trezi.

Dormi, viseazã,
iar eu te voi privi,
încã simţind

mângâierea ta,
o dulce povarã,
ce cu fricã şi azi
în suflet

o port.
Un fugar

ce nu e viu,
ce e pierdut,
poate de tot,
ca o amintire,
ce se stinge,
aş vrea sã te strig...
Dar nu pot..
De te-aş trezi acum,
când pentru mine
e târziu oricum,
de te-aş trezi..
Ce aş putea sã-ţi mai spun?
Am fugit de bine,
de teamã şi din regret,
cãci orice razã de luminã,
în umbra,

se pierde,

încet.
Am plecat,

crezând cã fiinţa ta,
nu va reuşi vreodatã,
a umple,
o atât de goalã soartã..
Dar m-am înşelat...
Iar tu tresari,

înger alb,
şi eu de departe voi privi,
cum trupu-ți

încet şi calm,
într-o încãpere
pustie
se va trezi.