mi-am imaginat viața fãrã tine.
am privit ȋnainte
și am pãșit grãbit
pe tine ȋn urmã lãsându-te.
și am mers mult,
am mers singur,
cu ochi curioși
ce uneori m-au acompaniat,
dar eu doar le-am mulțumit,
ȋnsã nu am ezitat.
nu m-am oprit nici la cerșetori
ce povești aveau de dat,
nici la pomene
cu suflete de ȋnchiriat.
când am știut
cã departe am ajuns,
m-am oprit si
m-am așezat.
acum stau
pe o stâncã ce
privește ȋn gol
și îmi imaginez
viața fãrã tine.
și prima oarã
simt murind,
buzele-mi ofilite,
cãci fãrã ale
tale,
cum pot fi ele
iubite?
dar mã despart
de ele.
apoi simt
obrazul, uscat
cãci cu ce sã
se hrãneascã
dacã de tine nu
e alintat?
dar ȋl las
liber
și ȋl privesc,
cum ȋn praf se preface.
ȋmi ȋntind
mâna,
ȋnsã și
atingerea mea tace..
fãrã tine,
degete revoltate
ȋn urmã
privesc.
se desprind de
mine
și ȋn trecut
grãbite, ȋn amintiri rãtãcesc.
dar nu-i nimic.
mã am pe mine.
apoi vine
seara,
și trupu-mi
ofteazã ȋncet.
inspir sã mã
liniștesc,
dar aerul e
uscat..
nu ești tu...
e atât de
nefiresc!
inima mi se
zbate nebunã,
ca o pasãre ce
liberã se vrea,
și colivia de
coaste
sub gheare le
ia.
și mã lupt sã o
țin ȋn mine,
promițându-i
fericire..
dar ea nu mã
crede..
ea mã ȋntreabã
de tine..
dar ești
departe.
și nu am ce
sã-i promit.
așa cã stau, pe
stânca ce sub mine crește
și privirea-mi
tristã
inimii
ȋi spune adio.
ȋncerc sã mã
ridic,
sã plec mai
departe,
când simt
tãlpile ȋnrãdãcinate.
ȋntorc capul,
sperând sã nu
fi mers mult,
și ochii mi se
scurg,
ȋn gropițele-ți
uitate.
iar eu stau,
un copac la
margine de drum,
fãrã nimic,
nici rãu, nici
bun,
și-mi aduc
aminte
cã doar tu mã
fãceai ȋntreg,
cu ochi, cu
buze,
cu picioare ce
merg,
cu o inimã
ce bate ȋn
ritmul zâmbetelor tale..
deschid ochii,
tu dormi lângã
mine.
eu sunt viu și
te strâng ȋn brațe,
buzele-mi zâmbesc,
ești iar
aproape.
te sãrut pe
frunte,
tu te
cuibãrești ȋn mine,
și eu sper sã
nu pleci vreodatã.
cãci viața fãrã
tine
mã face sã
rãtãcesc
ȋntr-o lume
uitatã.
te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu