eu

sã devenenim unul, oh, ne e atât de ușor!

când tu dai din aripi, eu deja zbor,

când mã-nalț spre ceruri, de pe ȋntortocheatele-mi alei,

privesc miile de stele ce-ți rãsar ȋn ochii mei.

lãsãm oceanele din aripã-ți sã dea

și peștii sã ne cheme acasã,

de când vocea ta ȋn mine alerga, 

norii pufoși la picioare ni se lasã.

alunecãm așa spre infinit,

spre lumi, ce cândva ne erau strãine,

nu mai știm când ne-am contopit,

pierdându-te ȋn ieri, eu mã pierd ȋn mâine.

suntem unul, cum e pomul cu ale sale ramuri,

și florile cum de petale sunt pline,

când tu ȋn glas iubito ȋmi tremuri,

eu sunt ȋmbrãcat deja ȋn tine.

iar lumea de oriunde ne-ar privi

voiul ȋn uitare o sã ȋl scape,

de acum eu ne vom numi,

cãci noiul nu ne mai ȋncape.