Ofrandele

Trecem prin viațã grãbiți

cãtre necunoscut,

și lãsãm 

câte un strat din noi,

ca ofrandã,

iubirii

la fiecare despãrțire.

Ne dezbrãcãm 

de tot ce e mai important

pentru noi

și mergem mai departe,

cu speranțã,

dar tot mai goi.

Iar când 

nu mai avem ce da,

privim ȋnapoi,

tânjind la tot ce am lãsat,

apoi ne amintește

un vânt cald,

ce peste râuri danseazã,

cã buzele uscate,

mâinile pãtate,

privirile deșarte,

toate,

ofrandele ȋncã

ni le conțin.

Suntem tot ce am lãsat,

nu tot ce avem.