Bunã

Bunã, 

sunt eu, 

un numãr ȋntâmplãtor

din agendã,

un nume,               

printre alte nume,

ce uneori,

de pe ecran, te cheamã.

Bunã.

Cândva mã cunoșteai,

și numerele noastre,

dintre atâtea numere,

se ȋntâlneau serile,

ca noi sã ne vorbim.

Dar vremea,

ce atât de necruțãtor

scuturã secundele

de pe chipul nostru,

a scuturat,

poate din greșealã,

ultimele cifre 

ale noastre.

Aș vrea sã te sun,

sã-ți zic cã mi-e dor,

sã-ți zic cã regret

cã timpului

i-am dat putere,

dar orice numãr aleg

numele din cifre

sã ți-l refac, 

sunã ocupat.

Sau poate,

ne mai recunoscându-mã,

ne mai știind cine 

te cautã,

nu rãspunzi.

Iar timpul râde

cu voce de ton ocupat,

și ȋnfometat,

din cifre mai mușcã,

iar ele obosite,

ca soldați fãrã credințã,

cad, fãrã vreo luptã.

Și nu știu unde ești.

Și rãspund tresãrind

a speranța,

la orice apelant,

dar nici o voce

nu mi te mai aduce ȋnapoi.

Aș vrea doar sã te mai aud.

Sã știu cã și tu vrei.

Și sã ne ȋntâlnim vocile

ȋn ecoul unui ȋmpletit

bunã.