Te strâng ȋn brațe
cu amintirea buzelor tale
ce ca o mantie mã apãrau
de secundele ce din cer
peste noi cãdeau
și ȋn jurul nostru
ca un zid se ridicau.
Ȋmi amintesc
cum mã acopereai cu privirea
și ne apãrai
de lacrimile ce de pe asfalt
la noi amenințãtor țipau.
Eu te respiram,
și din fiecare celulã din mine,
tu mã eliberai.
Azi ȋnchid ochii,
te simt pe piele, te regãsesc,
și chiar de orele
peste mine se revarsã
și rãzbunãtor, pe tine mi te vor,
la piciorele noastre
au cãzut atâtea,
ȋncât ecoul din glasul lor,
doar ȋmi amintește de tine,
ȋmi amintește de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu