Prizonier

Nici eu nu mã mai suport,

m-aș despãrți de mine,

dar nu știu ce sã-mi spun,

de mã pãrãsesc.

M-am obișnuit 

cu fața ce ȋn locul meu

de atâtea ori râde,

de gura, 

ce ca o daltã, 

gândurile mi le rupe

și ȋntr-un zâmbet ambalându-le,

lumii le aruncã.

Iar lumea se hrãnește.

Iar eu nu mã mai suport.

M-aș rupe de mine,

aș ieși din rol,

garderoba pe jos lãsând-o,

aș pleca ȋn lume, gol,

fãrã machiaj și cuvinte ȋnvãțate,

fãrã sfaturi pe umeri lãsate,

fãrã baremuri 

ce nu pentru mine-s scrise,

fãrã idealuri,

fãrã false vise.

Doar drumul.

Aș merge singur,

neascultând lumea-n ea strigând

și de oase-mi trãgând..

Aș exista ȋntreg,

ȋn pasul sincer

ce pe pãmânt s-ar lãsa,

fãrã ten,

ce totul ar masca,

aș merge,

și vântul ȋn fațã l-aș privi,

liber,

de m-aș putea pãrãsi.