Tu privești ȋn gol, afarã,
aș vrea sã pot sã mã apropii –
dar orice pas, o sã te doarã –
privirea mea ȋți mângâie ochii.
Ȋncerc sã vorbesc, sã ȋți spun
povești ce nu ne aparțin,
dar nu pot ȋn gesturi sã le pun –
toate peste mine vin.
Vântul pornește ȋn șoaptã
și secundele și le strânge,
perdeaua fluturã-ntre noi, albã,
noaptea ȋn noi se frânge.
Iar noi, ca douã statui,
n-aveam ieri și nu avem mâine,
nici azi ȋntre noi nu-i,
ȋmi pare rãul ȋngheațã-n mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu