Pa

– Pa, ne vedem mâine, spuse ea,

iar zâmbetul ce pe buze mi-l lãsa,

ȋmi stãtea mãrturie cã așa dorea.

Am privit-o dansând spre casã,

ca o gazela ce sare sub soare,

și ȋndrãgostit am pășit

pe scãrile eterne de așteptare.

Mã privea lumea nedumeritã,

mã ȋntrebau de sunt bine ai mei,

dãdeam din cap, 

nu vorbeam, 

pe buze pãstram scrisul ei.

A trecut așa eternul,

cu pașii lui mãrunți,

și ca un prizonier ispãșit,

ȋn ora așteptatã

am pãtruns.

Buchetul ȋmi tremura ȋn obraz,

ochii-mi sclipeau a trecut,

vedeam zeci de fete,

dar nimic cunoscut.

A fost cea mai lungã așteptare,

dar pașii ei, n-au mai venit,

zâmbetul pãstrat ȋn petale,

de pe buze mi s-a ofilit.

Iar ȋn minte, o vãd plecând,

cu Pa-ul ei ȋn inimã prins,

și oricât aș vrea doar o privire,

dansul ei, sub timp, s-a stins.