Cascada

  –  De am putea da timpul ȋnapoi..

  –  Ȋnapoi cui?, mã ȋntreba ea curioasã.

  –  Ȋnapoi.. Nouã.. Sã fim iar doi necunoscuți.

  –  Noi suntem ca un râu..

Iar momentele din noi sunt pietrele peste care curgem..

Nu putem curge ȋnapoi..

  –  Pãcãt, spusei eu. Aș da pietrele,

ca sã fim doi strãini ȋncã o datã. Sã nu știm ȋncotro curgem.

Am spãlat multe pietre de atunci.

Albiile noastre s-au separat.

Aș fi vrut sã ne oprim.

Sã fim doar un lac.

   – Nu ne alegem calea, ȋmi spuse ea,  om curge noi, dar rareori ne ieșim din matcã.

Nu putem decât sã curgem.

Așa o fi.

Eu ȋnsã mi-am gãsit liniștea.

Ȋntr-o cascadã.