prada

în îmbrãţişarea ei

te simt atât de vie!

ca noaptea,

ce atâtea umbre poartã,

degetele mele, pe spatele ei,

pielea ta o simt.

nesãtul mi-o apropie,

uitând

tot ce e de uitat.

ea mã sãrutã pe gât,

nevinovatã de iubire,

iar tu,

din vene ascunsã,

tresari.

ş-atunci,

unghiile ca nişte colţi,

în ea mi se înfig

şi cu trupul încordat

o privesc cum se stinge.

o eliberez apoi,

ca un leopard, ce-şi va ascunde prada,

dar nu de alţi prãdãtori,

ci de însãşi foamea sa.

te adorm din nou,

sub o plapumã croitã

din atingeri ce totuşi

nu te-au cuprins.

îmi privesc ghearele sub lunã,

îmbãtrânite parcã se decojesc,

parcã-s roşii

de atâta uitare

şi parcã dor..

dor din ce în ce mai mult.