La ușa fericirii

De avem dreptul
la fericire,
la sentimentul suprem
de libertate,
la rostirea ȋntregului
fãrã sã vorbim,
mã ȋntreb pierdut.
Și de putem sã recunoaștem
ce ȋn noi e scris,
dar n-am trãit,
ce ne cheamã
dar vocea-i niciodatã
n-am auzit,
mã-ntreb de rãtãcirea asta,
e un drum, sau e
Drumul?
Și alergãm acum,
fãrã teamã, fãrã regrete,
doar cu revoltã,
cu o dorințã
ce din eșec se naște.
Dar oare, cȃnd ajungem
și fericirea ne invitã ȋnãuntru,
o sã fim mai ferciți
afarã, vãzȃnd-o ȋnteagã,
sau intrȃnd și știind
cã de acum, 
trebuie sã simțim
ce niciodatã n-am ȋnvãțat,
și de acum trebuie
sã ne identificãm
cu ceva atȃt de pur,
cȃnd noi
nici pe noi
nu ne cunoaștem?